Pe Andrei Amărfoaie l-am întâlnit pentru prima dată la Cabaret Voltaire. Andrei era cu camera pe umăr și cu un proiect de film în minte, un film despre compatriotul său, Tristan Tzara. Andrei era tânăr, neînfricat, venise fără prea mulți bani de la Bucarest, așa, ca să trăiască momentul și experiența, și să prindă pe peliculă și sunet cei 100 de ani de DADA, intervievând pe fiecare, ca și cum fiecare era Totul; Andrei era puțin nebun și perfect Dada. Filmul său, în care doar Andrei părea să creadă cu adevărat, este acum în producție. De-adevăratelea. Cu ocazia lansării versiunii în limba română a Dada-Data, în parte grație DADA-nebuniei Institutului francez din România, î-am cerut un mic text introductiv.
„Cine a fost Tristan Tzara?”
De Andrei Amărfoaie, realizator de film documentar
Un om a influențat întreaga artă nouă de după “ploaie”. Nu singur, e drept, dar lumea l-a ținut minte pe el. Dacă Tzara nu era, Dada nu era o “mișcare” și probabil nimic din ceea ce azi numim artă, nu era la fel.
A urlat, a cîntat, a scris, a recitat, a făcut scandal, a fost hulit, arestat, a zis NU! a zis DA! și iar DA!
Tristan Tzara a fost, fără îndoială, și un pionier al branding-ului, al ceea ce azi se numește PR. Pentru că oriunde mergi și menționezi numele lui, toată lumea spune că “a auzit” de Tristan Tzara. Puțini au totuși cunoștințe despre viața și activitatea sa și încă și mai puțini au citit măcar vreun text scris de Tzara.
Filmul meu propune o biografie a lui Tzara la 100 de ani după nașterea Dada la Zurich în 1916 și la 120 de ani de la nașterea poetului (16 aprilie 1896). Poet s-a declarat întotdeauna, dar lumea l-a cunoscut ca eseist, teoritician, promotor, dadaist, suprarealist, marxist, colecționar de artă africană, dramaturg, regizor, jurnalist, membru al Partidului Comunist Francez, activist al rezistenței franceze în timpul celui de-al doilea Război Mondial, activist politic în Războiul Civil din Spania, susținător al revoluției ungare din 1956 și nu în ultimul rînd decodificator al poeziei medievale a lui Villon.
În ultimii ani observ că România trece printr-o perioadă de așa-zisă “regăsire culturală”. Aproape brusc, Brîncuși devine o figură importantă în exploatarea unei identități pierdute în anii comunismului. Bietul om e pe toate gardurile - reclame TV, printuri outdoor, etc. Vrem iarăși să ne identificăm ca nație cu artiștii “recunoscuți” peste hotare. Ei bine, Tristan Tzara încă nu reprezintă un subiect destul de atractiv pentru români. Oare de ce? Pentru că nu știu mai nimic despre acest personaj. Cu filmul meu nu vreau nici pe departe să-l popularizez pe Tzara astfel încît să apară bilboarduri pe Calea Victoriei cu portretul lui făcut de Man Ray sau Picabia sau Delaunay, ci mai degrabă, îmi doresc ca ca cei care vor vedea filmul să descopere mai multe despre omul Tristan Tzara.
De ce tocmai el? De ce nu Iancu, sau alt dadaist important, fie el român, evreu, sau neamț, ba chiar francez? De ce este Tristan Tzara un simbol încă, și cît știe lumea despre el? De ce a plecat din Țară? De ce și-a schimbat numele? De ce a ales Paris? De ce a fost comunist? Putem oare să răspundem la întrebarea “Cine a fost Trista Tzara?”
L-am ales pe Tzara tocmai pentru că este un personaj de-a dreptul captivant.
Inițial am vrut să fac un reportaj neconvențional despre zilele jubileului Dadist la Zurich. Am început să fac cerecetare și după vreo două săptămîni, am decis să fac un pariu mai mare. să fac un biopic despre Tzara. M-a fascinat destinul lui, cum și ce a scris la numai 16 ani la Chemarea și Simbolul, puterea extraordinară de mișca lucrurile, un spirit de inițiativă rar întîlnit și un curaj nebănuit. Traseul lui cu nașterea Dada în “bula neutră” numită Eleveția, ascensiunea rapidă în spuma intelectualității pariziene, apoi retragerea din viața publică la numei 28 de ani, apoi căderea pe scurt timp în derizoriu, lupta politică și ardoarea cu care-și argumenta deciziile și faptele - toatea astea m-au împins în proiectul ăsta ca într-o călătorie cu un tren din care nu vrei să cobori.
